Incursiune in ultimele 12 luni

Am 26 de ani, in cultura noastra, in alte culturi poate sunt mai batrana.

Zile si nopti, lacrimi si rasete, durere si extaz!!!

Peste alte 12 luni poate imi voi sintetiza din nou amintirile, dar acum pentru mine ele reprezinta nimic altceva decat o mare de surprize pe care abia astept sa le intampin. In urma cu doisprezece luni nu ma intrebam oare ce se va intampla in anul ce urmeaza. Aveam planuri, insa viata si-a deschis cortina si m-a pus fata in fata cu disconfortul. Nu sunt departe de planuri dar nici nu atat de aproape pe cat ma asteptam. Sigur ca, intre timp, multe idei au fost sterse de pe lista si au fost inlocuite cu altele. Si toate aceste pentru esentiala armonie.

In viata mea incepea instalarea unei perioade de criza, mama ei! Nu ma refer la vreun fel de recesiune, mai degraba la o toana de nebunie. Pentru ca daca nu sunt normala, sunt nebuna sau subnormala, oricum inferioara normalului. Am fost un om mai slab decat acum. In mintea mea inca nu era clar definit ce anume imi doresc si continuam sa cred ca imi doresc ceva. Ei bine, acest ceva nedefinit a fost cireasa de pe tort, crema a reprezentat-o lipsa interesului in dezvoltarea individuala, blatul era deja creat din experiete si circumstante anterioare, au mai urmat plobleme triste ale unor persoane dragi, pe care le-am simtit ca pe pielea mea si cat de mult am incercat sa le separ de mintea mea, ele si-au continuat imprimarea. In perioada aceea asteptam si reactionam. Poate nu am asteptat destul, poate rabdarea mea e mai limitata. Puteam sa astept si mai mult, dar am actionat si am facut-o fara sa ma gandesc prea mult. Stiam ca ceva trebuie sa se produca diferit. Se cerea o schimbare, se cerea un sut in fund. Cunosc prea putin despre deciziile din management, cand trebuie luate? Cum? cine are de suferit? ce se castiga? etc. Viata mea nu e un fel de afacere. A fost nevoie de curaj, am riscat iar ceea ce m-a facut sa imi infrunt frica a fost convingerea ca avantajele si dezavantajele sunt in echilibru.

De ce scriu ideile acestea? Pentru ca am nevoie sa le recitesc. La baza lor stau amintiri si nu e usor sa patrund acolo si sa vad acum, din alta perspectiva, una mai clara, vreau sa cred, cum anume s-a scurs criza. Imi pun sufletul pe un fel de masa, in ultima perioada nu am avut pe ce masa sa il asez; nu e usor sa gasesti o masa ascultatoare careia sa ii servesti un suflet.

Perioada de criza nu a luat sfarsit, abia acum incep sa ma gasesc singura in criza, sunt pe cont propriu si nu am de ales, trebuie sa ma descurc, imi spuneam. Mi-am facut repede un plan, pe care nu l-am gandit prea mult si nici nu l-am respectat, fiindca in viata mea repede s-a aratat surpriza. Eram ca o frunza prietena cu vantul. Asteptarea luase fortat sfarsit. Planuisem sa actionez. Am decis sa il iau pe DA in brate, sa inlatur frica si sa ma pregatesc prin experiente pentru experientele urmatoare.

Pe de alta parte am incercat sa imi gestionez sentimentele, sa imi pun piedici catre amintiri si sa las viata sa se desfasoare. Mi-am propus sa iubesc tot ce ma inconjoara. Mi-am iubit florile si am avut atat de multa grija de ele in lipsa mamei, am inceput sa ma iubesc pe mine, sa zambesc cand vad ceva dragut pe strada, in loc sa trec mai departe si sa las lucrurile importante neobservate, mi-am iubit mai mult ptietenii, am incercat sa fac lucrurile cu pasiune, chiar si atunci cand spal vasele, merg sau ascult. Mi-am dat seama ca viata e minunata pentru ca e plina de surprize, pe care ulterior le-am considerat a fi minunate si surprize pe care nu am stiut sa le gestionez. Invat!

Poate tarziu, dar mai bine decat niciodata am inceput sa ma bucur cu adevarat de ce am. Sunt trista ca nu am facut-o mai demult, pentru ca acum ma bucura numai amintirea la ceea ce am avut si mi se face dor. Am marea la doi pasi si nu ma duc sa o vad. Cand am realizat ca ce am pentru altii este un vis, m-am dus si am privit marea. M-am bucurat de mare si am admirat-o din diferite parti, aceeasi mare, mari diferite. O intindere de apa, care pare nesfarsita, o alta lume, o dimensiune neexplorata de mine. M-a ajutat, m-a linistit, m-a ascultat si mi-a vorbit pe limba ei : mi-a aratat valuri si culor nemaivazute, spuma bogata, claritate, densitate, totalitate si m-a acceptat ca parte din ea. Mi-am dat seama ca sunt numai un val sau poate o frunza.

Criza aceasta o descriu ca un bulgare de zapada greu care s-a rostogolit deja pe mine. Era greu, dar erau atat de multe chestiuni care se intamplau, in afara mea. Acum nu e nici criza, nici macar un bulgarel de fulgi de gasca nu simt ca ma apasa si totusi e greu. Dar oare cine poate sa ma inteleaga si pe mine? cand e alba cand e neagra?! Bataie de cap sunt la casa omului!!!

In ultimul an am experimentat atatea sortimente de emotii, incat aproape ca incep sa le confund. Unele dor, ma fac sa plang, dar sunt si ele constructieve. Cum as putea sa savurez placerea, rasul, frumosul, zambetele instinctive, daca nu stiu ce e aia durere?! Asa am fost colorata din calde si reci, dintr-o esenta comuna naturii, cu ceva ani in urma.

Revenind la scop, armonia e minunata!!! E Dumnezeiesc sa traiesti rezonand cu cineva chiar si pentru cinci minute, ai impresia ca rezonanta asta se intampla in alta parte, undeva deasupra capului sau undeva in interiorul pieptului. E ca atunci cand parca am fi trait impreuna aceleasi vieti, e o constientizare naturala a sentimentelor, e o carisma care radiaza caldura. Si atunci cand mi se intampla sunt plina de emotii, timpul imi pune piedici, gandurile prea multe si fara de folos, trairile se elibereaza sub forma de lacrimi, uneori am atatea cuvinte alteori imi vine sa tac si sa ascult. Rad! Ma bucur! E ceva cum nu stiu sa descriu...

Vreau sa intalnesc oameni care rezoneaza, sa ii vad si sa ma bucur de ei. Stiu ca sunt multi si cat mai multi sa fie!

Am invatat sa accept!

Sa accept ca nimeni nu s-a nascut invatat ci numai curios, ca lucrurile uneori sunt asa cum le vad si uneori trebuie sa ma bucur ca sunt asa. Suntem atat de diferiti!! Vaiiii, cat va iubesc oameni frumosi!!

In final ma bucur ca am avut curajul sa actionez, chiar daca in urma acestui act am suferit de dor dupa multe alte detalii marunte care aduc fericirea. Si etapa aceasta a avut rostul ei in vietile noastre. Acum lucrurile par a fi pe drumul cel bun, imi place si am multe asteptari si totodata multe surprize din partea mea care vor sa vina. Daca curajul nu ar fi batut frica, toate acestea nu s-ar fi intamplat.

Ce imi propun pentru urmatorul an?

Sa inlatur frica si mai mult!

Sa fiu si mai curioasa!

Sa iubesc nelimitat, neconditionat si pasional!

Sa identific persoane cu care rezonez punandu-mi sufletul pe mesele care se intind!

Sa ma intalnesc cu persoane pe care le iubesc si sa le tin aproape!

Sa fiu copil, ca atunci cand eram copil!

Sa invat, sa ma implic, sa nu pierd timpul, sa ajut, sa traiesc clipa dintre trecut si viitor! Viata asta e numai una!

Sa imi definesc scopurile si valorile!

Sa inlatur tiparele de cautare!

Sa fac bucurii!

Sa te respect!

Sa iubesc!

Mi-e dor de voi, oameni frumosi, mi-e dor de mine, dar cel mai mult mi-e dor de noi!!

Nu a iesit o sintetizare a amintirilor. Seamana mai mult cu o insiruire de emotii, trecute si prezente, contestabile!

Valea Prahovei

Se frunze toamna

Se frunze covorul sub ghete
Se frunze de culoare
Se frunze mana vinovata
Se frunze mana nu curata
Se frunze aerul cu frunze
Se frunze vantul cu ceata
Se frunze ceata cu frunzele
Se frunze omenirea in cioburi
Se frunze copacul de om
Se frunze omul de natura
Se frunze viata in toamna
Se frunze dorul de tine
Se frunze printre degete
Se frunze apa deasupra
Se frunze emotii in mine
Se frunze un zambet fortat
Se frunze o lacrima
Se frunze un raset de copil
Se frunze un obicei strain
Se frunze strain incomod
Se frunze aer de lumina
Se frunze bataie de pui
Se frunze crengi
Se frunze zgomot
Ma frunze flux de sunete
Se frunze raul singur
Se frunze adormit in mine
Se frunze pe langa mine
Se frunze...

Fara petale

Alb si Rosu

Ferestre

Spartura

Se sparge cerul sa intre lumina atunci cand intunericul e aproape.

Plutesc pe val

Ma misc ca o papusa printre milioane de oameni topaind parca lent, poate prea lent pentru toata energia prin care ma scurg cu intensitatea sunetelor pe care un orb le poate vedea si un surd le poate asculta. Ma simt atat de liniste cand plutesc in toata galagia asta. Iau parte la ea cu tacerea mea la care se asteapta …. Asteptarile turmei ma intimideaza! Piedica! Piedica! Eu plutesc alene prin iubire, pe val, prin val, dupa val. Marea mea e numai una, valuri multe ma omogenizeaza, ma ajuta sa fiu mai mult parte din mare…ma evapor si ma scurg apoi in ploaie de culoare, prin tine.

Ma furisez, ma uit la frica si la dor

Am o stare parca caraghioasa. Zac la pat, dar in acelasi timp ma confrunt cu o situatie nemaiintalnita mie, pana acum. Stiu ca va trece, dar in mintea mea exista si frica, daca nu va trece? Am mai auzit cazuri in care s-a murit de la o simpla durere de stomac.
Si daca nu trece ce?
Si daca ar fi sa mor acum ce?
Nu regret nimic! Nu exista situatie pe care sa o fi intalnit si refuzat, datorita gandurilor care pun in balanta lucrurile pe baza unori amintiri vechi; poate exista, dar a trecut atat de mult timp de atunci, e ca…un corp de origine animala in descompunere.
Transpir, am schimbat 4 randuri de tricouri pana acum. E bine ca transpir, poate iese naibi delirul din mine si se duce la el acasa, ca vizite nu mai primesc.

O durere proasta, care m-a trezit din somn la 7 dimineata, care mi-a impins afara din stomac lichidele, singurele existente.
O durere proasta de stomac, cum nu am mai simtit vreodata, m-a trezit cu voma din ora in ora de la 7 pana la 12 si a bagat frica de moarte in incostienta mea.
A fost o lupta somnoroasa… asa ca odata trezita am stiut ca lupta nu era a mea era a durerii, iar eu ma bucuram sa simt senzatii de panica, chinuindu-ma sa le gestionez la prima vedere.
O durere proasta de stomac care m-a facut sa tremur, sa transpir, sa plang vreme de juma’de zi.
Cand durerea asta proasta, pe care am pacalit-o cu paine prajita si ceai cu miere, a luat sfarsit, a venit delirul, au venit frisoanele, febra musculara, greata si intrebarea: Oare nu cumva sunt insarcinata ? ( intrebare venita din partea mamei; draga de ea, normal ca asta e primul ei gand). Nu! Analizand in 2 secunde circumstantele posibile, raspunsul e Nu.
Si daca as fi? Ar fi bine? Ar fi rau?

Apoi ganduri

Uneori vreau ca timpul sa se opreasca in loc, alteori vreau ca timpul sa zboare mai repede decat poate.
Expresiile acestea pe care le folosesc, cum ca timpul trece, se duce, zboara, sta parca ar fi numai un fel de alinare sufleteasca. Iar daca timpul nu trece si nici nu sta in loc, iar cea care se scurge prin existenta sunt eu, si tot eu sunt cea care sta, atunci cand nu ma scurg..
Prin imaginatie mi se deruleaza scene frumoase, care ma fac sa imi fie dor, ma fac sa zbor din starea asta, sa las timpul unde e el, iar eu sa nu mai poposesc in situatia asta de durere si haos.
Ma chinuie o sete nemiloasa, o sete de apa tot rece si o sete de tine. Poate setea de tine vine din delirul meu, din ideea nesanatoasa ca ma pierd prin intristare in intrarea mea in suflet. Ma intalnesc cu sufletul meu si pentru ultima data in acest corp vreau sa te aud. Nu pot sa te aud, dar te iubesc oricum. Nimic nu poate schimba asta.
Ma duc sa te vad! Daaa! Ma duc sa ma holbez la mare, e ultima dorinta din viata asta:)

..imi doresc numai sa ma furisez timid, picatura cu picatura prin tine…

Acum, maine poate alta ultima dorinta!

Ma enerveaza!

Nu m-am gandit deloc ca voi scrie despre "probleme cotidiene" si, totusi o fac.

A murit Madalina Manole. A fost frumoasa, a cantat bine, ne-a incantat si ne-a adus putina bucurie in suflet cu minunatele ei melodii. Si atat!

Nu am cunoscut-o, nu am vazut-o vreodata in realitate si totusi ce ma face sa ii acord 10 minute se scris? Poate nu i le acord tocmai ei, mi le acord mie, pentru ca ma enerveaza toata lumea care o plange mai mult decat e nevoie si se intristeaza gratuit (nu ma refer la familie si apropiatii ei). Intristarea, supararea nu sunt bune! Nu mai aduceti neplacere in inimile voastre doar pentru ca un artist roman moare.Comemorati-l ascultandu-i melodiile, vazandu-i filmele, citindu-i cartile etc. Aceste activitati va vor aduce zambete.
E adevarat, o suparare atrage dupa sine o alta, si se intampla numai daca popositi cu mintea asupra ei. Si asta se intampla! Media manipuleaza mintile, poate voluntar, poate nu, intr-un lant al slabiciunilor, iar noi, marea de oameni suntem mai putin fericiti astazi si maine pentru moartea unui om.
Oare, ea, Madalina Manole, asa cum o conoaste fiecare, vrea sa o plangeti? sau altfel, credeti ca ea ar fi plans la moartea voastra? Nu ar vrea sa pangeti si nici nu ar fi plans, ca nu va cunoaste.
Ne pare rau si atat, e un subiect de domeniul trecutului.
Mult respect pentru ceea ce a fost, anume cantareata si atat!

Cati copii mor in lume de foame, in fiecare zi si nu se vorbeste atatea ore in continuu despre asta? De ce? Pentru ca nu se fac bani din asa ceva?
Si ma enerveaza, pentru ca ne intereseaza tot ce ni se serveste pe tava, suntem atat de usor de domesticit!!!!

"Mana intinsa care nu spune o poveste..."

Responsabila pentru fericire

Sa fiu responsabila pentru propria-mi fericire mi se pare a fi cea mai grea sarcina continua, constientizata, probata si nematerializata. Teoretic stiu ce am de facut, chiar si de sfaturi sunt buna, dar cand e vorba sa aplic din instinct ideile si conceptele in care ma incred ca functioneaza, ma ilumineaza o idee clara, aceea ca sunt fara de experienta.

Vreau sa cred ca am un omulet in cap, un fel de arhivist, cu ochelari, cocosat de atat aplecat asupra hartiilor, al experientelor care ma vor ajuta sa fiu responsabila instictiv pentru fericirea de fiecare zi. Sa aibe un ritm alert, nu lent ca al meu, iar la nevoie sa ma traga de un fir de par, poate chiar de primul fir de par alb.

Nu e nevoie de motive pentru fericirea mea, dar sunt unele momente in care pur si simplu dintr-o alta arhiva, de acolo, se napustesc asupra prezentului o mare de nostalgii si nemultumiri mai puternice decat tot ce se poate intampla in clipa de fata. Raspunderea e numai a mea, dar in astfel de momente e atat de usor si la indemana sa gasesc a fi responsabila o alta persoana sau situatie, pentru norii de peste mine, care se arata numai cand am ochii inchisi.

E chiar atat de greu sa fiu fericita? E nevoie de talent? Inteligenta? De minte? Sau mintea inventeaza probleme ... hai ca am gasit pe cine sa arunc responsabilitatea – pe minte. Ea creeaza problemele, si atunci, si acum si mereu va face acelasi lucru cu care am obijnuit-o. Oare ce face mintea cand sunt fericita? Unde e? Pe unde umbla? E ? Sau nu e? Cu cat sunt mai des fericita cu atat mai putina minte? Si toate intrebarile astea, venite din mintea de acum o secunda, ma fac sa constientizez ca nu sunt fericita cu toata gandirea asta intortocheata.

Sunt oportunista cand e vorba de motive pentru a fi fericita. M-am decis! Asa e bine!

Alegerea momentului

Cand s-a dat startul tu l-ai ratat si ai asteptat sa pleci fara start si te rotesti din urma inspre acum prin umbra prin vis prin ploaie prin pustiu si soare; ai plecat in excursia periculos de frumoasa a scenei rebeliunii intru-un capitol pierdut mort undeva in alt spatiu despre care nu mai stii cand a fost daca a fost din trecut… nici nu te intereseaza daca atunci te-ai asteptat sa iti pese acum; iti place asa sa stai sa te scurgi prin timp fara sa speri la ceva...

Vreau sa fiu copil din nou!

In the light of Heaven

Lisbon

Lisbon - Comercio Square

Marseille Port

La revedere, Tramvai

La revedere tramvai de lemn cu ale tale forme rotunjite, cu usile tale din lemn vopsite. Esti mic si cochet, parca ai fi de jucarie. Bucuri turisti, poate si localnicii se bucura de tine. Esti desprins din alta lume. Urci si cobori pe strazile inguste, iti vezi de drumul tau si noi te iubim. Stiu ca nu te-ai plictisit sa te strecori mereu printre aceleasi cladiri, sunteti prieteni de o viata. Te dai in sus si-n jos, o nebunie de joaca. Te bucuri in fiecare dimineata cand iti incepi plimbarea, iti place rutina. Esti batran neobosit si asta te face atat de viu si atat de tanar. Poate ca iti plac oamenii care rad la tine, mereu altii si asta te tine copil. Esti frumos, tramvai de Lisabona!

La fereastra

Eu - spectator

Queen's Day Amsterdam