Ma enerveaza!

Nu m-am gandit deloc ca voi scrie despre "probleme cotidiene" si, totusi o fac.

A murit Madalina Manole. A fost frumoasa, a cantat bine, ne-a incantat si ne-a adus putina bucurie in suflet cu minunatele ei melodii. Si atat!

Nu am cunoscut-o, nu am vazut-o vreodata in realitate si totusi ce ma face sa ii acord 10 minute se scris? Poate nu i le acord tocmai ei, mi le acord mie, pentru ca ma enerveaza toata lumea care o plange mai mult decat e nevoie si se intristeaza gratuit (nu ma refer la familie si apropiatii ei). Intristarea, supararea nu sunt bune! Nu mai aduceti neplacere in inimile voastre doar pentru ca un artist roman moare.Comemorati-l ascultandu-i melodiile, vazandu-i filmele, citindu-i cartile etc. Aceste activitati va vor aduce zambete.
E adevarat, o suparare atrage dupa sine o alta, si se intampla numai daca popositi cu mintea asupra ei. Si asta se intampla! Media manipuleaza mintile, poate voluntar, poate nu, intr-un lant al slabiciunilor, iar noi, marea de oameni suntem mai putin fericiti astazi si maine pentru moartea unui om.
Oare, ea, Madalina Manole, asa cum o conoaste fiecare, vrea sa o plangeti? sau altfel, credeti ca ea ar fi plans la moartea voastra? Nu ar vrea sa pangeti si nici nu ar fi plans, ca nu va cunoaste.
Ne pare rau si atat, e un subiect de domeniul trecutului.
Mult respect pentru ceea ce a fost, anume cantareata si atat!

Cati copii mor in lume de foame, in fiecare zi si nu se vorbeste atatea ore in continuu despre asta? De ce? Pentru ca nu se fac bani din asa ceva?
Si ma enerveaza, pentru ca ne intereseaza tot ce ni se serveste pe tava, suntem atat de usor de domesticit!!!!

"Mana intinsa care nu spune o poveste..."

Responsabila pentru fericire

Sa fiu responsabila pentru propria-mi fericire mi se pare a fi cea mai grea sarcina continua, constientizata, probata si nematerializata. Teoretic stiu ce am de facut, chiar si de sfaturi sunt buna, dar cand e vorba sa aplic din instinct ideile si conceptele in care ma incred ca functioneaza, ma ilumineaza o idee clara, aceea ca sunt fara de experienta.

Vreau sa cred ca am un omulet in cap, un fel de arhivist, cu ochelari, cocosat de atat aplecat asupra hartiilor, al experientelor care ma vor ajuta sa fiu responsabila instictiv pentru fericirea de fiecare zi. Sa aibe un ritm alert, nu lent ca al meu, iar la nevoie sa ma traga de un fir de par, poate chiar de primul fir de par alb.

Nu e nevoie de motive pentru fericirea mea, dar sunt unele momente in care pur si simplu dintr-o alta arhiva, de acolo, se napustesc asupra prezentului o mare de nostalgii si nemultumiri mai puternice decat tot ce se poate intampla in clipa de fata. Raspunderea e numai a mea, dar in astfel de momente e atat de usor si la indemana sa gasesc a fi responsabila o alta persoana sau situatie, pentru norii de peste mine, care se arata numai cand am ochii inchisi.

E chiar atat de greu sa fiu fericita? E nevoie de talent? Inteligenta? De minte? Sau mintea inventeaza probleme ... hai ca am gasit pe cine sa arunc responsabilitatea – pe minte. Ea creeaza problemele, si atunci, si acum si mereu va face acelasi lucru cu care am obijnuit-o. Oare ce face mintea cand sunt fericita? Unde e? Pe unde umbla? E ? Sau nu e? Cu cat sunt mai des fericita cu atat mai putina minte? Si toate intrebarile astea, venite din mintea de acum o secunda, ma fac sa constientizez ca nu sunt fericita cu toata gandirea asta intortocheata.

Sunt oportunista cand e vorba de motive pentru a fi fericita. M-am decis! Asa e bine!

Alegerea momentului

Cand s-a dat startul tu l-ai ratat si ai asteptat sa pleci fara start si te rotesti din urma inspre acum prin umbra prin vis prin ploaie prin pustiu si soare; ai plecat in excursia periculos de frumoasa a scenei rebeliunii intru-un capitol pierdut mort undeva in alt spatiu despre care nu mai stii cand a fost daca a fost din trecut… nici nu te intereseaza daca atunci te-ai asteptat sa iti pese acum; iti place asa sa stai sa te scurgi prin timp fara sa speri la ceva...