iti place apa- sec

Cand presiunea apei sub dush te bate in cap, iti place!
Cand clocotesti in apa cu sare, fierbi, amortesti si iti place!
Cand inoti, in mare, ocean, albastru sau negru ca marea noastra, te simti liber!
Cand stai sub ploaia rece, ti-e frig, esti viu, iti place!

Ce vor barbatii?

Ca sa imi dau seama ce vor barbatii e nevoie sa imi aleg un specimen si sa il constitui obiectul studiului meu. Dar asta cred ca s-a mai facut si nu vreau sa imi consum pretiosul “timp” pentru acest demers. Cel putin nu acum. Asadar, ideea pe care incerc sa mi-o fac se bazeaza numai pe experientele personale pe care mi le pot aminti.

As vrea sa fac in fiecare an scrierea asta, daca nu va ocupa un loc atat de insignificant incat sa uit de ea, sa vad cum imaginea mea asupra barbatiilor si dorintelor lor se schimba odata cu evolutia in “timp”.

Dupa cum am observat, odata cu consumarea vietii si dorintele, sistemul de valori, perceptiile, imaginile, nevoile se schimba. Practic, ma transform, iau diferite infatisari, care mai de care, pe cat de necunoscute pentru mine, pe atat de interesante.

Am intocmit o mica lista, care va ramane deschisa si modificabila:

• Barbatii vor success -succesul poate ca a ramas unica sursa de incredere a barbatului.
• Barbatii vor evolutie si vor ca femeia, care le este alaturi, sa le inteleaga intentiile si sa “mearga impreuna”
• Barbatii vor competitie - un soi de concurenta provocatoare in frontul muncii.
• Barbatii vor stabilitate - in proiectiile lor asupra vietii din frontul domestic isi doresc o viata pretuita de partenera.
• Barbatii isi doresc sa fie fericiti.
• Ceea ce vor barbatii poate sa nu fie ceea ce crezi tu ca vor.
• Barbatii vor atractie: atractie spirituala, atractie mentala, psihica, emotionala…
• Barbatii vor fidelitate.
• Barbatii vor sa fie admirati si laudati.
• Barbatii vor sex.
• Barbatii vor sa fie iubiti - o iubire omogena si bine definita.

Da, eu stiu! Stiu mai bine ce vor ei decat ce vreau eu, si asta pentru ca realizez transformarea si nu ma pot generaliza personal. Si tu stii! Haide-ti sa continuam lista!

Ceaiul Verde - preferatul meu

Cui nu-i place ceaiul verde?Stiati ca ceaiul verde este cea mai populara bautura, dupa apa?

Voi enumera numai cateva dintre beneficiile consumului de ceai verde:

incetineste cresterea tumorilor, chiar omoara celulele cancerigene

ajuta la scaderea in greutate, reduce eliberarea de carbohidrati in corp

intareste sistemul imunitar

scade nivelul colesterolului

reduce nivelul aparitiei coagularilor de sange

neutralizeaza virusii

ofera energie organismului

Este o bautura rafinata cu un usor gust amarui.

Cine prefera gustul dulce, dupa prepararea infuziei poate adauga miere de albine sau zahar. Infuzia trebuie sa dureze aproximativ 5 minute.

Dintre sute de catarge - Mihai Eminescu

Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

Vânturile, valurile ?

Dintre păsări călătoare

Ce străbat pământurile,

Câte-o să le-nece oare

Valurile, vânturile ?

De-i goni fie norocul,

Fie idealurile,

Tu urmeaza in tot locul

Vânturile, valurile.

Neînteles ramane gândul

Ce-ti strabate cânturile,

Zboara vecinic, îngânându-l,

Valurile, vânturile.

Aud Simt Vad ...

Cat vad, cat aud, cat simt, cat miros e numai munte.

O vedere greu de imaginat inainte.

Nicio pasare, niciun animal, numai vocea vantului imi sopteste cuvinte nu auzite inca.

O mare intinsa de creste, pe care mi-as fi dorit sa zburd, in visele in care m-as fi crezut urias, numai in scopul acesta.

Creste vii, pline si golase, vai line, pante, roci, poteci, brazi, platforme mici si mari.

Statici dar totusi plini de viata, versantii eterni sunt in schimbare.

Oare au puterea sa auda aceeasi voce pe care o aud si eu?

Oare au puterea sa vada cum ma bucur de ei?

Si pasii mei prea increzuti se simt oare, in inima acolo adanc?

Si daca da, si eu simt pasii tai ca o umbra cumva langa mine, oriunde ma duc, oriunde fug, aici si acolo unde inca nu sunt...

Acolo unde sunt, e bine sa fiu !

E un moment al unei petrecereri care se intampla mereu. Momentul in care ma gasesc singura si nu stiu ce am de facut, cu atat mai mult cu cat este vorba despre o petrecere la care majoritatea participantilor imi sunt straini.

Nu stiu cum se face ca m-am trezit singura la masa, toti ceilalti fie dansau, fie socializau, fie erau pierduti prin alte incaperi in cautarea unei alte atmosfere. Nu aveam nimic de facut. Asa cum stateam aveam in partea stanga multimea, iar in dreapta mea era masa cea goala, in momentul acela nu aveam la cine sa ma uit, sa urmaresc miscari de dans sau gesturi, sa citesc pe buze sau sa incerc sa le aflu povestile. Am hotarat sa raman asa neintoarsa catre ei, sa nu fac nimic si sa astept cumva ceea ce avea sa se intample. Priveam la o fereastra a balconului care ducea in parc. In lumina aceea difuza am gasit reflectata in geam imaginea unei femei. Am incercat sa ii construiesc portretul. Avea aproximativ 50 de ani. Se misca domol cu miscari bine definite de corpu-i rotund. Nu vedeam daca vorbeste, nu vedeam cu cine danseaza si nici nu auzeam muzica. O vedeam numai pe ea. As fi vrut sa-i simt si sa-i aud vocea, sa-i privesc zambetul si sa invat. O doamna cocheta de clasa medie purta accesorii potrivite cu dichis. Priveam in acea fereastra si pentru o clipa m-am simtit ca un copil care trage cu ochiul, acolo unde nu are voie sa intre, dar isi doreste sa patrunda si el in centrul acela misterios. O spionam si asteptam sa vad ce face. Nu auzeam muzica, nici vocile oamenilor, vedeam numai reflexia acelei doamne care dansa si parca ma atragea si pe mine in incaperea aceea rupta din alt secol.

Eram acolo, dar in acelasi timp fereastra ma chema mai aproape ca sa pot privi mai bine.

In acelasi timp, in stanga mea, la masa principala am observat un barbat trecut de 65 de ani, statea cu un cot pe masa si isi sustinea capul in palma. Privea. Numai ochii i se miscau, in rest era neclintit. Nu rasucea niciun servetel, nu fuma, nu sorbea din nimic, nu invartea nicio bricheta, nu muta lucrurile de pe masa. Pur si simplu statea. In acel moment am inteles ca nu sunt singura. Barbatul acesta, imaginea lui m-a rupt din povestea mea in care eram un copil in afara. Am inteles ca nu eram singura. Eram exact acolo unde mi-as fi dorit sa fiu daca eram in afara si daca priveam numai pe fereastra.

Uneori trebuie, chiar trebuie sa realizez, adica sa ma ciupesc pentru a ma trezi, ca sunt exact acolo unde trebuie sa fiu si in niciun alt loc nu ar fi fost mai bine ma aflu.

Barbatul acesta purta jeans albatru, bluza alba si un sacou simplu de o culoare calda. Isi purta parul lung, dar avea si o chelie demna. L-am privit cu nesimtire pana cand m-am rusinat si mi-am gasit altceva de facut. Parea ca mediteaza, era de neclintit, parca era in acel salon si in acelasi timp era numai el. Imi imaginam ca joaca un act, in care tot ce trebuie sa faca este sa stea, sa nu faca nimic, sa nu vorbeasca cu nimeni daca nu este intrebat, sa danseze numai atunci cand este invitat si numai daca ii place muzica.

O fi bine?!! O fi rau?!! Sa nu fac nimic atunci cand nu am nimic de facut, sa stau sa nu caut sa fac nimic cu mainile ori cu picioarele? Nu stiu. Totusi, am facut ceva, in directia privirii mele am gasit ceva interesant. Am privit seara aceea dintr-o alta perspectiva.

A existat un moment care a picat exact cand trebuia in viata mea. Poate pentru altii nu e nimic important, dar pentru o persona care isi doreste sa se desopere, sa isi puna la incercare aptitudinile pe care nu le cunoaste inca, adica pentru mine, a fost important. Nu ma refer la colindul de la miezul noptii, la acea grupare de 30-40 de persoane care a cantat Plugusorul. Ma refer la momentul placintei cu ravase. Am cerut! Mi-m dorit mereu sa ma ridic in picioare si sa vorbesc in fata unor oameni. Destul de multi. Nu am facut-o la scoala. Nu am participat la evenimente in afara cursurilor. Nu am invatat poezii cand eram mica decat atunci cand trebuia, nu citeam in fata clasei lectiile decat foarte rar. Nu ridicam mana sa raspund nici cand stiam foarte bine. Nu reprezentam colegii in fata profesorilor, nu luam apararea si nu dadeam vina pe nimeni. Nu puneam intrebari nici macar atunci cand nu intelegeam nimic, abia daca ceream repetarea unei fraze atunci cand trebuia sa scriu dupa dictare si ramaneam in urma. Mi-a fost o frica stupida sa deschid gura cand trebuie, o deschid chiar si acum mai mult cand trebuie sa tac. Stiu sa ascult dar nu stiu sa tac.

Pe ravasul meu scria "Spunei sotului (iubitului) de ce il iubesti". Pentru cateva minute mi-am dorit si am crezut ca numai cateva persoane se vor ridica si vor face ce li s-a cerut in biletel, am crezut ca lumea va incepe sa manance, sa danseze si va uita de aceste ravase. Am vrut sa scap de responsabilitatea lui. Pe parcurs ne venea randul sa ne ridicam, sa citim continutul biletelului si sa respectam cererea lui, am inteles ca acum este momentul sa imi inving frica de a vorbi in fata mai multor persoane. Mi-as fi dorit sa imi infrunt aceasta teama de mult, dar nu am inteles importanta distrugerii ei. Poate au mai fost ocazii dar mereu am scapat intr-un fel sau altul. Cand am vazut ca traditia cu ravase este luata in serios mi-am spus ca trebuie sa fac asta, acum este momentul sa imi inving teama asta care poate pentru altcineva reprezinta un joc minunat, nu trebuie sa mai fug ca pana acum. In sinea mea ceream timp ca sa ma pot aduna si sa pot spune ceva in fata oamenilor...

Fie vorba intre noi, tot am cautat o portita de scapare, nu am ales sa caut motive pentru iubire, am ales o varianta usoara agreata de majoritate. Asadar, m-am ridicat in picioare si am incercat sa fiu cat pot de sincera, ma gandeam ca daca imi eliberez emotiile voi putea scoate si ceva "destept" de prin gandurile mele. 

M-am ridicat in picioare. Ma uitam la masa la care eram manifestandu-mi emotiile. Stiam ca trebuie sa ma intorc cumva cu fata la ceilalti, nu puteam sa ii tratez mereu numai cu partea mea stanga. Incercam o introducere. M-am intors catre ei si cu o privire fugitiva, rusinoasa, neastamparata de emotii am exclamat "Woooowww, sunteti multi!!!", apoi am ras! Au ras si ei si m-am bucurat. Stiam ca pentru a vorbi cursiv trebuie sa fixez pe cineva cu privirea, nu trebuie sa ma uit in tavan si nici sa imi dau ochii peste cap. La teorie sunt buna, o teorie pe care habar nu am de unde am capatat-o, poate nici nu e corecta, dar in continuare cred ca asa e bine sa procedez. Emotiile inca erau mari! Trebuia sa vorbesc atat in romana cat si in engleza, macar esentialul. Dupa intoroducerea in romana, l-am privit in ochi si am inceput "Well, well, well" (formula asta mi s-a implementat in vocabular din vina unui ghid turistic)

Am citit biletelul, l-am tradus si am raspuns "Cine poate vorbi despre iubire??? Noi suntem iubire!!!! "

Surprinzator raspunsul meu a fost aplaudat, nu stiu daca pe bune sau in deradere. Eu pot vorbi despre ceea ce simt, pot spune din ce motive imi place cineva/ceva, dar nu pot spune de ce iubesc pe cineva. Iubirea se intampla pur si simplu! Iubirea o simt! Odata cu trecerea timpului, iubirea devine mai puternica si atunci faptele o completeaza.