Cafeaua creaza cosmaruri

Bataile astea doua, ritmice, neincetate din fericire, ma deranjeaza. Nu stiu cum sa-ti spun dar, as vrea sa nu o mai aud, e ca scrajnetul unui creion care deseneaza pe hartie un cerc din doua bucati sau o inima, tot din doua miscari, practic a doua miscare o continua pe prima si o anticipeaza pe urmatoarea, tot prima. Hai,  bine... am sa le numar, poate in felul asta voi adormi: 1, 2, 1, 2, 1, doi, tic tuc, tic, tuc, tic, toc...pe nabia!!! Ma deranjeaza sa imi aud inima cum bate, parca imi zguduie si perna si tot patul, iar mintea mea nu amorteste cu o repetitie banala, nu acum.

Ma intorc, imi schimb pozitia, imi pun capul pe perna pe care de regula o iau in brate. Nu imi place, ma intorc pe partea cealalta. Da, cel putin aici nu imi mai aud inima, dar sunt alte sunete care si-au facut loc pana la urechea mea: un vecin care trage apa, un tir care rataceste dupa miezul nopti, el stie de ce... Am sa incep sa numar oi? Oare? Mmmm, n-am chef de asa ceva, vreau numai sa dorm. OK, imi numar respiratia. Nuuuuu nu e bine, acum in loc de 1, 2, numar 1, 2, 3, 4, o alta stupiditate, mai ales ca nu stiu cum sa o fac, de altfel am citit ca e o tehnica de meditatie.

Ma dezvelesc, ma zvarcolesc, traspir de nervi mai mult ca nu pot adormi si ma gandesc cum sa fac sa adorm... si toata tampenia asta din ce cauza??? Abia mi-am reglat, ca sa spun asa, programul de somn, am avut nevoie de zece zile de somn intr-un pat cu un bebelus, si acum ce anume imi strica confortul acesta?  Mi se pare cea mai mare pierdere de timp, sa stau in pat si sa ma chinui sa adorm. Dar nu am ce face, maine trebuie sa ma trezesc devreme, sa ma duc la un laborator de analize, deci, dormi!!! 

Hai sa ma gandesc la ceva frumos, sper ca functioneaza macar de data asta. Ceva frumos, ceva frumos, ceva frumos...sa vedem... sa fie mare (la mine tot ce e frumos se leaga de mare, de munte mare, copac mare, campie mare), si e ceata, pai clar este si la propriu si la mine in minte si chiar imi place ceata. E si o banca in fata marii, goala, din lemn, verde. De ce vad o banca si nu un scaun? Sunt o ciudata! Poate. Nuuu, sigur esti!! Dar tu cine esti de vii acum si te dai asa de sigur prin mintea mea, despre felul in care sunt eu? Aaah, taci! In concluzie vorbesti numai cand vreau eu. Bun! Esti inventia mea, "prietenul meu imaginar" si esti de gen masculin?? Mai tu nu cumva esti latura mea masculina si te pomenesti ca impreuna formam intregul?? Hai ca iti pierzi mintile fetito, mai bine dormi, ca ma uit eu la tine cum o faci, stai linistita.

Da, mi-am amintit, am baut o cafea pe la ora patru dupa amiaza. O cafea nu prea buna, un expresso cu pastila, mai buna e cafeaua la ibric, dar mi-a cerut-o organismul dupa un pranz tarziu la tatal meu, unul romanesc de altfel, iar ca sa pot rezista la cursuri pana la opt seara mi-am permis rasfatul unei cafele, am crezut eu ca e rasfat... Uite cat trag acum ca sa adorm si nu pot...

Un somn agitat. Am visat cum se sparsese o vitrina imensa intr-o incapere cu mai multe persoane. Trei cioburi, de fapt trei bucati zdravene de geam le aveam infipte in corp, doua eram mai mici, dar unul abia ca l-am putut tine cu doua maini atunci cand mi l-am scos. Nu am simtit nicio durere, dar sa ma uit, ca intr-un film, la corpul meu strapuns de bucati de geam, a fost un cosmar... din cauza unei cafele. Probabil ca si o reclama la niste chipsuri a avut o oarecare contributie, prin inconstient, la groaza mea: un tip a spart un automat de chipsuri cu un glob de sticla, iar cioburi au sarit peste tot...

Vreme buna de somn

Vremea asta nu face altceva decat sa ma trimita inapoi in pat si sa nu-mi para rau ca nu ies din casa. E ceata si ploua, o atmosfera incarcata de fenomene perfecte si incarcata cu tristete. Parca toti oamenii din lume si-au trimis in cer necazurile si le-au aruncat de acolo asupra orasului, iar in caderea lor s-au transformat in particule care vin si apasa acum pe tot ce gasec in cale. Asa ca mai bine stau in pat, in casa, macar pana dupa pranz cand, vreau nu vreau sunt nevoita sa ies afara. 

Poate imi voi lua umbrela, macar sa fac o nota discordanta, sa privesc tot griul asta care cade cu dispret, sa-i arat ca umbrela mea ma face sa zambesc, ma ajuta sa ma simt bine, iar daca ma uit prin ea catre cer, nu vad altceva decat culori. Poate se va simti jignita vremea in vreun fel cand va vedea ca nu am o umbrela neagra sau maro, nici verde macar, am una multicolora, si poate, pentru faptul ca nu am tinut sa ma asortez cu tristul gri de afara, poate va da soare, numai sa-mi inchid eu umbrela...

Cand poate fi somnul mai bun decat atunci cand ploua si e ceata? Poate numai cand organismul e full de oboseala, dar nu e cazul meu. Asa ca mai visez un pic, frumos, printre trei perne moi si poate cand ma trezesc va povestesc cum sub umbrela mea,  eram doi. Doi cai frumosi.

Nu traim ca sa mancam, dar ne place

M-am intors dintr-o calatorie scurta din Italia. Nepotelul meu a implinit un anisor de viata, i-am taiat motul - sunt si nasica lui, mi-am intalnit mama, pe care nu o mai vazusem de vreo 8 luni, si am petrecut cateva zile pline cu sora mea.

Am fost de multe ori in Italia, prima data nici nu implinisem 18 ani, pe vremea cand trebuia sa te duci la aeroport cu un dosar plin de documente. Pana acum mi-a placut Italia, mi-au placut oamenii pe care i-am cunoscut, dar nu ma atragea intr-un mod particular tara aceasta. Cred ca din acest motiv nu m-am mutat pana acum acolo. De data aceasta am vizitat orasele mai mici ca Reggio Emilia sau Parma si am  ramas mai mult decat incantata. Arhitectura e diferita de cea din Milano sau Venetia, strazile inguste, oamenii parca mai vioi, clima mai blanda, chiar daca nu e mare. Atractia aceasta se datoreaza si pasiunii mele fata de latura gastronomica a vietii. Mananc altfel, gust altfel, sunt mai interesata de ceea ce contine mancarea si nu numai de gustul ei in ansamblu. 

De ziua lui Mathias, am fost impreuna cu familia sa mancam intr-un restaurant de familie, in care pastele se fac cu mana, asa cum au invatat de la bunicii lor. Am condus cam 45 de minute pana acolo, dar a meritat. Poate ca stiti ca regiunile Parma, Emilia si Romagna sunt cele mai renumite in gastronomie, sigur aici nu intra si pestele la fel ca in alte regiuni. Imi pare rau ca nu mai tin minte numele Osteriei in care am mancat. Ca sa va puteti face o idee despre cat de mult le pasa italienilor de mancare va spun ca in aceasta osterie vin oameni sa manance si din parti mai indepartate. In fata restaurantului erau parcate vreo 7-8 Harley Davidson de mi-a picat fata cat de frumoas aratau, niste bijuterii pe doua roti. Sigur ca oamenii acestia au venit de la o distanta mare si pentru a se bucura de motoarele lor, de vremea frumoasa, si totusi au ales aceasta Osterie care nu era scumpa, dintr-un sat parca uitat de lume. Am mancat mult, bun de nu pot descrie in cuvinte si ieftin. Nu stiu toate denumirile mancarurilor, dar la antipasto au fost 3 platouri mari cu proschiuto, mai multe feluri de salam si paine fripta in ulei, specifica zonei. Primul fel m-a impresionat de imi vinea sa ma duc la bucatareasa si sa ii spun ca lucrez gratis pentru ea numai sa ma invete si pe mine cum face pastele astea asa de perfecte. Vreo 3 feluri de ravioli si tortellini umpluti cu carne de mistret, carne de curcan, anghinare, ciuperci si clar in sos de unt si parmezan, cu ulei de masline pe deasupra. Felul principal a fost mai simplu, carne de miel la gratar, rata si coaste de porc la cuptor, cu salata de toate felurile. Cred ca a mai fost ceva dar nu imi mai aduc aminte. Oricum toata afacearea asta, plus apa si vin, a costat cam 27 de euro de persoana.  Asta inseamna sa mananci ifetin si bun de iti vei aminti toata viata. 

In urma acestei experiente culinare, practic minore, ma gandesc cu bagare de seama daca sa ma mut in Italia si sa fac scoala de bucatari. E o meserie frumoasa, pentru cineva pentru care ceea ce mananca este important. Poate ca veti spune ca "nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim", dar sa fim seriosi, asta cred ca se refera la cantitate, nu la calitate - sigur ca lumea in care traim nu ofera sanse egale si sunt  atatia oameni sarmani, dar asta o alta trista poveste. Am aflat ca un bucatar bun nu prea are timp pentru el insusi, familie etc. Munceste de dimineata pentru a pregatii pranzul, apoi are cateva ore libere si dupa pranz vine iar la munca, pentru cina, pana la miezul noptii. Deci, trebuie sa ma gandesc bine...

Dupa masa s-a baut cafeaua, s-a dicutat politica, timp in care eu m-am plimbat cu copilul, prin sat. Ne-am intors in zona noastra si aproape ca era seara, dar destul de devreme pentru iesit in baruri, asta nu ne-a impiedicat sa facem un tur al pub-urilor cu copilul, sa fie ziua lui completa. M-a uimit sa vad ca nu era singurul micut la ora aceea in bar cu parintii, dar era cel mai mic. 

Rozmarinul

Am gasit o planta de rozmarin imensa, pentru mine. De curand am inceput sa descopar plantele aromatice cu mai mult curaj. Ma minuneaza, chiar ma vad a fi pasionata de ele intr-un oarecare viitor. Mi-am si cumparat o plantuta chiar astazi si abia astept sa o folosesc. O mai ating din cand in cand si in felul acesta mirosul asta ma va obseda mai groaznic. Asa de mult imi place. Sper ca intr-o buna zi sa am si eu intr-o draguta curte o asa planta. 

Aici mi-ar placea sa traiesc

Cum e sa deschizi ochii si sa vezi albastru, alb si flori? Minunat! Daca as locui aici, m-as bucura tare de orasele aglomerate, in vacanta. Ca sa va faceti si voi o imagine a locului in care mi-ar placea sa traisc. Sa am marea aproape, o casa alba cu balcoane mici, mari pline de flori, drumuri inguste si oameni veseli. Casa mi-ar placea sa fie asa :

Nu m-ar deranja nici daca ar arata asa

Usa de la intrare sa fie colorata. 

Cu obloane la geamuri, cam asa...

Umbrele in balcon

Sa am asa un shop

Sa ma plimb pe strazile inguste, cand e sarbatoare...

Sa fie mare!

Sa fie pace!

Operatiune grea! Valiza usoara!

Urasc sa imi fac valiza! Iubesc sa calatoresc! 

In ultimul timp de placere, mai de mult, de nevoie, insa mereu am urat sa-mi fac valiza, sa stau sa cotrobai prin sifonier si in functie de cate zile stau, de unde ma duc, cum e vremea etc, sa culeg cateva hainute. Adica un pic din toate. Mi se pare greu. Da! E greu! Intotdeauna uit ceva sau iau ceva ce nu am nevoie si imi pare rau ca nu am luat altceva. Cred ca nu sunt eu singura careia i se pare grea aceasta operatiune si ma bucur daca si voua va e greu. haha!

De data asta e mult mai grav. Am bilet low cost la BlueAir si vorba romanului, cat dai atata face. Ca sa ma intelegeti mai bine am voie sa imi iau 7 kg bagaj de mana si 3 kg laptop. Pentru bagaj la cala trebuie sa platesc 15E acum sau direct in aeroport 30E pe cursa. Iar ca lucrurile sa fie minunate nici nu reusesc sa fac check-in online. Nu oi fi eu atat de desteapta,dar nici vreo filosofie nu e. Au mai incercat sa il faca pentru mine inca doua persoane si nu au reusit, asta inseamna inca 10 E platiti in aeroport.

Una peste alta, daca trag linie si adun tot ies mai ieftin cu low cost, asa ca merita. Totusi imi voi face un bagaj un pic mai greu si voi incerca sa nu il iau in avion. Ramane de vazut ce se va intampla. Imi asum riscul!

Ahhh, sa nu uit. Numarul lor de informatii nu e gratuit. Vrei informatii - platesti informatii. Asadar, 0,60 eurocenti pe minut si iti mai baga si apel in asteptare, oferte si alte maruntisuri.

Oracolul

Cei mai frumosi ani pentru mine au fost cei din ultimele clase de liceu. Alte persoane vorbesc despre anii de studentie a fi cei mai frumosi, plini de aventuri si situatii interesante. Daca o intreb pe bunica e posibil sa imi povesteasca despre anii in care mama si matusa mea erau micute. Cu toate acestea, anii despre care singura nu imi amintesc foarte multe, dar anii cei mai inocenti si totodata anii in care totul parea a fi posibil, cei in care "stiam" ce vrem sa devenim, au fost anii din scoala generala, mai exact, clasele V-VIII. De pe atunci am inceput sa invat sa spun NU.

Aseara am avut "reuniune" de clasa. De fapt, ne-am intalnit numai vreo 10 colegi, intr-un bar si am stat la povesti si barfe despre noi si cei absenti. A fost o intamplare emotionanta, la inceput. Nu-i mai vazusem pe majoritatea de 12 ani, iar despre unii dintre ei, pot spune ca nu-i mai recunosteam daca ii intalneam pe strada. Ne-am schimbat, ne-am maturizat, am calatorit, luam parte la viata asa cum e ea. Am ascultat povesti interesante, am glumit, am barfit. 

Una dintre colege a avut o surpriza pentru noi. A adus cu ea un Oracol din clasa a VIII-a. Foarte amuzant si in acelasi timp un pic jenant. Acest Oracol este un caiet cu un fel de chestionar, cu privire la gusturile muzicale, viata "personala", film etc. Am ras mult si cu pofta cand am vazut cum am raspuns noi la intrebari de genul "Esti in pas cu moda?" sau "Cum ii atragi atentia unei persoane pe care o placi?" (cam asa). 

A fost un obicei frumos, pe care si noi l-am mostenit de la fratii nostri si ma gandesc, oare copii din ziua de astazi mai fac Oracole? sau oare exista pe internet vreo aplicatie asemanatoare? Pentru noi la vremea aceea Oracolul era un "must have" si era atat de emotionant sa urmarim cum au raspuns ceilalti la intrebarile noastre. 

Brosa Laura

Uite ca am inceput sa dau nume broselor. Pe sora mea o cheama Laura, iar aceasta brosa este facuta special pentru ea. Ma bucur daca va place!

Ce-a ajuns 8 martie...

Probabil ca ar trebui sa ma documentez putin inainte sa incep sa scriu despre obiceiurile care ne inunda de 8 martie. Nu am facut-o, pentru ca vreau doar sa imi exprin dezgustul cu privire la ce a ajuns ziua asta.

Mi-ar fi placut sa petrec cu mamica, matusa si sora mea intr-un restaurant, sa barfim, ca intre fete, atat cat se poate si sa bem ceva vin scump. Apoi sa venim acasa, sa dormim, iar dimineata sa mancam niste mucenici buni de casa. E o dorinta pe cat de mica pe atat de mare, mai ales acum, cand suntem despartite de spatiu.

Ce am facut eu de 8 martie? Mi-am facut singura cadou, am incercat sa fac mucenici si cam atat.

Ma enerveaza si ma dezgusta fenomenul streeptease masculin. Deja au aparut pe internet, pe paginile retelelor de socializare imagini cu barbati imbracati in politisti, bucatari sau egipteni, care, apoi apar dezbracati pe langa doamne de toate varstele. Mi-as dori sa stiu macar, cum poate sa iti placa asa ceva. Imi doresc sa stiu cum de pot posta astfel de poze si ce Dumnezeu le indeamna sa participe la un astfel de "show". Probabil ca nu voi afla niciodata, decat atunci cand si mintea, care o mai am, ma va lasa, mecanismul isi va schimba modul de functionare si voi fi data peste cap, de voi fi oricine altcineva, dar nu eu.

Ma enerveaza ca femeile acestea merg si platesc pentru asa ceva, nici nu stiu cum as putea sa o numesc, dar pe bune ca mai bine ar plati pentru mai mult, decat pentru un simplu dans al barbatilor care incearca sa fie senzuali purtand chilotei de femeie.

Ma enerveaza ca din Ziua Femeii, femeile prefera sa se distreze intr-un astfel de fel. Nu vreau sa le inteleg, nici nu ma afecteaza treaba asta, numai ma enervez pe moment. Sigur ca fiecare e liber sa isi satisfaca propriile placeri in felul lui si, poate, pentru ele este placut, iar atunci eu chiar ca ma enervez, chiar si pentru putin, degeaba.

Nu imi plac barbatii astia, de fapt, nu imi place sa ii privesc, poate in viata lor de zi cu zi, arata mai barbati decat "pe scena". Mi-ar placea mai degraba sa ma duc sa privesc un streeptease cu femei, un dans de bun gust la bara, nu sa se dezbrace pana la piele sau un dans oriental. Nu, nu spun ca imi plac femeile hahaha!!! Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Insa barbatul, trebuie sa fie barbat, asa am invatat, iar dansul si aratarea muschilor, ca si cand ar reprezenta barbatia, ma dezgusta.

In concluzie, ma enerveaza ce a devenit 8 martie: club plin de femei, femei danseaza cu femei, femei se uita la niste muschi, femei puse pe jos sau pe pereti, femei...etc. Mi se pare ca femeile astea se pedepsesc intr-un fel, mi se pare un act de violenta la adresa feminitatii lor, parca vor sa demonstreze ceva ce nici ele nu stiu si oricum nu le iese.

Si apoi se plang ca nu au fost impresionate, ca nu le-a placut sau ca se asteptau la altceva...
Oricum, femeia e greu de inteles!

Mucenici - esec

Cand nu are cine sa iti faca mucenici, fie mananci pe la rude, prin vecini, fie iti faci. Eu am ales sa imi fac. Am cautat o reteta pe internet si m-am apucat de treaba. Mi-am spus ca am gatit eu retete mai complicate si sa nu fac mucenici?! 

Cel mai mult mi-a placut sa sparg nucile. Mi s-a parut o operatiune rustica. Am pus o punga pe jos, iar cu ciocanul pentru carne am lovit, una cate una, nucile asezate pe o piatra de prin oarece rau culeasa.
Mucenicii au iesit bunuti, dar nu va recomand varianta mea, intrucat nu am respectat reteta si, mai mult decat atat, nu am respectat nici instructiunile de fierbere a mucenicilor de pe eticheta. Trebuia sa ii fi lasat la inmuiat vreo 2 ore in apa rece, insa eu am citit prea tarziu aceasta pretioasa informatie. Rezultatul a fost unul gustos, dar nu si estetic. Sper sa va bucure macar un pic poza cu nucile, iar reteta de mucenici in felul meu, la anul.