vineri, 1 iulie 2011

Oare panica generează eficiență?

S-ar putea să scriu, în seara asta, câte ceva. Și voi scrie cu "caractere românești", și nu pentru că, altfel, limba română nu are sens, ci pentru că am nevoie să mă obișnuiesc în modul acesta. Sper să nu bat câmpiile, dar sper să iasă ceva simplu, cu obiect, mai puțin decât normal.

Pănă una alta, fug să-mi cumpăr tiramisu & wine.

M-am întors, destul de repede cu tiramisu, beer & fursecuri cu caise. Ciudată combinație, dar, clar, nu este nevoie să consum din fiecare, chiar acum.

Cu toate că mi-ar face deosebită placere să vorbesc despre job-ul râvnit sau despre bărbatul, atât de dorit, nu o voi face, din motive care țin, pur de faptul că îmi doresc, extrem, să vă spun ... două lucruri. Unul dintre ele, este evident mai important decât celelalt, dar m-am gândit eu să le leg cumva. Așadar, mâine seară nu ma voi duce la Jamiroquai pentru că, cea mai bună prietenă a mea (sună oarecum discriminator pentru celelalte, dar la fel le voi anunța și pe ele, la momentul...), se mărită. Eu, domnișoară de onoare, și chestia asta sună tipicar, (așa mă numesc și punct, fără comentarii) sunt panicată. Dacă nu știați, că atunci când am foarte multe lucruri de făcut într-un timp scurt, intru într-o stare, care mă consumă și îmi place în același timp, în care, tot ce se întâmplă în jurul meu mă face să ies din sărite. Nu cred că e târziu să aflți, chiar dacă, poate, nu interesează pe nimeni. Ei bine, motivul pentru care m-am decis să scriu, fix în seara asta pe blog, este simplu - vreau să gestionez situația asta de "criză" în care mă aflu, chiar făcând mai multe lucruri decât am în program. Pesemne că am reușit deja sau mai degrabă, certitudinea faptului o voi constata tocmai peste vreo 24 de ore.
Există, desigur, posibilitatea să fur mireasă și să o duc chiar la Jamiroquai. Asta ar însemna, ca evenimentul să se petreacă mai devreme decât trebuie, să o umplu de nisip, să fiu și eu plină de nisip și să împușc doi iepuri dintr-o lovitură, atât eu, cât și gașca răpitoare. Evident, nu o voi face. Sau cine știe?!

Cam atât am avut de spus, mă apuc de treabă.

Desertul e la rece!

Să nu cumva să uit, abia a plouat, iar plimbarea scurtă până la piață și înapoi, pășind pe praful, pe care, până nu cu mult timp în urmă îl respiram, mi-a adus aminte, de o parcurgere prin ploaie, pe straduțe străine. Am ocolit băltocile, cu toate că îmi venea să calc puternic în ele, iar poteca către piață, denivelată de rădăcinile plopilori vechi și boscheții păreau mai frumoși, mai saturați, parcă aveau ceva special, asa uzi cum erau. Dacă tensiunea nu-mi era în minte, sigur nu aș fi observat tristul decor, prefăcut acum în ceva special, și, totuși, ceva îmi plimba tot mintea în trecut, pe o altă potecă, într-un alt spațiu, către un timp cețos, pe o altă potecă.

E doar miez de noapte, nicio problemă! Au mai apărut diverse "chestii" în program, iar eu nici măcar pe cele anterioare nu le-am rezolvat. De regulă, astfel de situații tensionate, se dovedesc a fi productive. Cu siguranță, voi dormi ca atunci când dorm cu tine.